marți, 8 iulie 2008

apartament in Bucuresti?oferta creste ..cererea scade:)


Pe viitor, o sa se ieftineasca si in Iasi.Preţurile locuinţelor scoase la vânzare în Capitală au scăzut în iunie, faţă de luna mai, cu 1,5% până la 6,2%, conform datelor firmei agenţie.net, specializată în servicii imobiliare.Segmentul cu cele mai multe apartamente date spre vânzare în luna iunie este cel al locuinţelor cu două camere. Astfel, luna trecută au fost înregistrate 1.538 de oferte, în creştere cu 45,2% faţă de luna mai. Numărul garsonierelor scoase la vânzare s-a majorat în intervalul respectiv cu 59,5%, de la 563 la 898, iar cel al apartamentelor cu trei camere a urcat cu 60,7%, la 1.080. Totodată, numărul caselor şi vilelor scoase care şi-au căutat proprietari a urcat cu 65%, la 689, iar cel al ofertelor terenurilor propuse la tranzacţionare s-a majorat cu 88%, la 956. În ceea ce priveşte preţurile solicitate de proprietari, cel mai mult a scăzut cel al apartamentelor cu patru camere, mai mic cu 6,2% în iunie faţă de luna mai. Mai exact, dacă în luna mai preţul mediu cerut a fost de 192.000 de euro, în iunie a scăzut la 180.000 de euro. Preţul mediu solicitat de proprietari a scăzut la 72.000 de euro pe segmentul garsonierelor, la 114.000 de euro pentru unităţile cu două camere şi la 148.000 de euro pentru apartamentele cu trei camere. La nivelul lunii iunie 2007, preţul mediu cerut pentru un apartament de două camere era de 85.000 de euro, respectiv 118.000 de euro şi 150.000 de euro pentru apartamentele cu trei şi patru camere.Potrivit sursei citate, datele reprezintă numărul de oferte imobiliare din Bucureşti, publicate de persoane particulare în presa scrisă şi pe internet. Se ivesc noi sanse si pentru noi, cei din generatia celr "fara case", deci sfatul meu e sa nu va panicati - fiecaruia i se ofera o sansa.de cine?cum? vei afla.

numere rosii - documente necesare

Autorizaţia de circulţie provizorie
(art.15 din Ordinul MAI nr.1501/2006)
Până la înmatriculare, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competente - autorizează provizoriu circulaţia autovehiculelor şi a remorcilor neînmatriculate, pentru o perioadă ce nu va depăşi 30 de zile, dar nu mai mult de data la care expiră asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.DOCUMENTE NECESARE:a) cererea solicitantului;b) dovada încheierii unei asigurări obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de autovehicule, în termenul de valabilitate a acesteia, pe numele solicitantului;c) dovada plăţii taxei de autorizare provizorie a circulaţiei – 7 lei (vezi şi secţiunea Taxe);d) copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului;e) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie, sau, în cazul persoanei juridice, documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie;f) dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu număr provizoriu – 40 lei (se achita la ghişeu);g) dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie – 13 lei (vezi şi secţiunea Taxe);;h) copia declaraţiei vamale pentru vehiculele de provenienţă străină la care se solicită înmatricularea în România, cu excepţia primei autorizări.
Vehiculului căruia i s-a acordat autorizaţie de circulaţie provizorie - i se pot atribui succesiv, în aceleaşi condiţii, mai multe autorizaţii provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile, cu condiţia achitării tuturor taxelor şi tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizaţii (taxa de poluare pentru autovehicule, contravaloare certificat de înmatriculare, taxa de înmatriculare).
Autorizaţia de circulaţie provizorie dă dreptul titularului acesteia de a circula numai pe teritoriul României.
Autorizaţia de circulaţie provizorie şi plăcile aferente se eliberează pe loc la ghişeu.
AUTORIZAREA PROVIZORIEde societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi sau societăţile de leasing.
(art.17 din Ordinul MAI nr.1501/2006)

Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul

Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul
(art.8 din Ordinul MAI nr.1501/2006)
DOCUMENTE NECESARE:
a) fişa de înmatriculare a vehiculului - model tipizat stabilit conform reglementărilor legale - completată cu datele proprietarului şi având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale. În cazul înscrierii pe certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi o a doua fişă de înmatriculare completată cu datele acesteia. În cazul înmatriculării temporare pentru export, nu este necesară viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale. Viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale de pe fişa de înmatriculare se poate înlocui prin prezentarea Certificatului de atestare fiscală ;
b) cartea de identitate a vehiculului, eliberara de R.A.R. , în original şi în copie xerox;
c) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie xerox;
d) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie xerox. În situaţia persoanelor juridice se vor prezenta alături actul de identitate al delegatului şi copia documentului ce atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul;
e) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, aflată în termenul de valabilitate al acesteia, cu excepţia autovehiculelor şi remorcilor noi;
f) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accident de circulaţie, aflată în termenul de valabilitate al acesteia, încheiată pe numele noului proprietar;
g) certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris (pe verso CI, în rubrica specială) transmiterea dreptului de proprietate;
h) plăcuţele cu numărul de înmatriculare, dacă noul proprietar are domiciliul, reşedinţa sau sediul pe raza altui judeţ decât al fostului proprietar;
i) dovada plăţii taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii (vezi şi secţiunea Taxe);
j) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare (vezi şi secţiunea Taxe);
k) dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare (vezi şi secţiunea Taxe) cu excepţia cazului în care acestea se păstrează pe vehicul de la vechiul proprietar;
l) certificatul de autenticitate al vehiculului, cu excepţia autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice, pentru cazurile stabilite de reglementările în vigoare;
m) procura specială, după caz.
Documentele originale prevăzute lit. d) şi e) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.
Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu predarea certificatului de înmatriculare al vehiculului şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Persoana juridică solicitantă a transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul trebuie să depună la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent, pe lângă documentele sus-menţionate şi acte care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în copie.

Termenul de eliberare a documentelor de înmatriculare este de 2 ore de la depunerea dosarului la ghişeu.
Documentele se eliberează:
pentru persoane fizice (personal sau prin împuternicit prin procură notarială), în baza documentului de identitate;
pentru persoane juridice - delegaţie + act de identitate delegat.

Taxe de examinare / reexaminare

Taxe
Taxe de examinare / reexaminare
Categoria
Cu scoala
Obţinerea unui nou permis (redobandire)
De trei ori respins
Cu scoala
Obţinerea unui nou permis (redobandire)
A
4 RON
8 RON
12 RON
24 RON
A1
3 RON
6 RON
9 RON
18 RON
B,B1, BE
5 RON
10 RON
15 RON
30 RON
C1, D1, Tr
10 RON
20 RON
30 RON
60 RON
C1E, D1E, C, D, b, Tv.
12 RON
24 RON
36 RON
72 RON
CE, DE
15 RON
30 RON
45 RON
90 RON
C, CE
27 RON
54 RON
81 RON
162 RON
TAXE DE ÎNMATRICULARE a autovehiculelor şi remorcilorAUTORIZARE DE CIRCULAŢIE ŞI AUTORIZARE DE CIRCULAŢIE PENTRU PROBE
(cap.IV – Legea nr.117/1999 cu modificările şi completările ulterioare)1. Taxe de înmatriculare permanenta sau temporara a autovehiculelor şi remorcilor:a) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata de pana la 750 kg inclusiv : 26 leib) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata cuprinsa intre 750 kg inclusiv si 3.500 kg inclusiv : 52 leic) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3.500 kg : 104 lei2. Taxe de autorizare provizorie a circulaţie autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate :a) Taxa autorizare provizorie : 7 leib) Contravaloare autorizatie provizorie : 13 leic) Contravaloare numere provizorii (ghiseu) : 40 lei3. Taxe de autorizare a circulatiei pentru probe a autovehiculelor si remorcilor (CEC sau trezorerie): 296 RON
CONTRAVALOAREA PLACILOR CU NUMAR DE INMATRICULAREse achită la ghişeele Serviciului(Ordinul MAI nr.202/2007):
Placa tip A - 20 lei/buc. (pentru autoturisme);Placa tip B - 23 lei/buc. (forma patrata);Placa tip C - 17 lei lei/buc. (pentru moto);Tarif atribuire numar preferential - 45 lei;

OPTIUNE
Auto (2 buc)
Moto (1 buc)
număr preferenţial
85 lei (A+A)88 lei (A+B)
62 lei (tip C)
număr la rând
40 lei (A+A)43 lei (A+B)
17 lei (tip C)
păstrare combinaţie număr de înmatriculare (valabilitate 1 an)
30 lei
30 lei

Înmatricularea permanentă sau temporară

Înmatricularea permanentă sau temporară
(art.7 din Ordinul M.A.I. nr.1501/2006)
DOCUMENTE NECESARE :
a) cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane ce poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal - altul decât dreptul de proprietate, proprietarul va menţiona explicit solicitarea în cerere, indicând şi datele acestei persoane (pe a doua fişă de înmatriculare);
b) fişa de înmatriculare a vehiculului - model tipizat stabilit conform reglementărilor legale - completată cu datele proprietarului şi având viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale. În cazul înscrierii pe certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi o a doua fişă de înmatriculare completată cu datele acesteia. În cazul înmatriculării temporare pentru export, nu este necesară viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale. Viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale de pe fişa de înmatriculare se poate înlocui prin prezentarea Certificatului de atestare fiscală ;
c) cartea de identitate a vehiculului, eliberara de R.A.R. , în original şi în copie xerox;
d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie xerox;
e) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie xerox. În situaţia persoanelor juridice se vor prezenta alături actul de identitate al delegatului şi copia documentului ce atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul;
f) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, aflată în termenul de valabilitate al acesteia, cu excepţia autovehiculelor şi remorcilor noi;
g) copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accident de circulaţie, aflată în termenul de valabilitate al acesteia;
h) dovada efectuării formalităţilor vamale de import definitiv sau temporar, în original sau copie legalizată a acesteia, doar pentru înmatricularea temporară, în cazul autovehiculelor şi remorcilor dobândite din străinătate (din afara comunităţii europene), în cazurile prevăzute de lege,;
i) dovada plăţii taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii (vezi şi secţiunea Taxe);
j) dovada plăţii taxei de poluare pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii (vezi şi secţiunea Taxe);
k) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare (vezi şi secţiunea Taxe);
l) dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare (vezi şi secţiunea Taxe);
m) certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de R.A.R., cu excepţia vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
n) procura specială, după caz.
Documentele originale prevăzute la lit. d) şi e) se restituie pe loc, după certificarea copiilor acestora.
Cartea de identitate a vehiculului se restituie odată cu predarea certificatului de înmatriculare a vehiculului şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
În cazul vehiculului de provenienţă străină care a fost anterior înmatriculat în alt stat şi care se înmatriculează pentru prima dată în România, solicitantul trebuie să prezinte, pe lângă documentele sus-menţionate şi toate documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Acestea se reţin şi se arhivează la Serviciul Inmatriculări, fiind posibilă emiterea, la cerere, a unei dovezi de reţinere pentru a servi în faţa autorităţii străine la radiere.
Persoana juridică solicitantă a înmatriculării trebuie să depună la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent, pe lângă documentele sus-menţionate şi acte care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în copie.
Termenul de eliberare a documentelor de înmatriculare este de 2 ore de la depunerea dosarului la ghişeu.
Documentele se eliberează:
pentru persoane fizice (personal sau prin împuternicit prin procură notarială), în baza documentului de identitate;
pentru persoane juridice - delegaţie + act de identitate delegat.